Un prim decret a fost Decretul nr. 463/1957 care legifera ceea ce se numea avortul la cerere. Conform prevederilor din decret, intreruperea cursului normal al sarcinii se putea efectua la cererea femeii insarcinate, iar interventia prin care se realiza acest lucru trebuia sa aiba loc numai in institutii medico-sanitare de stat.

Un al doilea decret care a adus modificari institutiei avortului in Romania este Decretul 770/1966. Experienta anilor 1957-1966 a aratat faptul ca prin legalizarea avorturilor a crescut numarul acestora si, consecutiv, s-au produs efecte demografice negative. In aceste conditii, se emite Decretul 770 din 29 septembrie 1966, schimbindu-se totodata si dispozitiile Codului Penal referitoare la avort.

Astfel, art.482 definea infractiunea de avort ca fiind intreruperea prin orice mijloace a cursului sarcinii efectuata cu consimtamintul femeii insarcinate se pedepsea cu inchisoare corectionala de la 1 la 3 ani si interdictie corectionala de la 1 la 3 ani. Indicatiile medicale referitoare la intreruperea cursului sarcinii variaza in functie de stat si de perioade de timp in care actul normativ respectiv a fost emis. In general, aceste indicatii medicale permit avortul terapeutic numai in cazurile de stricta necesitate, cind viata gravidei este in pericol, acest pericol neputind sa fie inlaturat in nici un alt mod.

 

Decretul 770/1966 permitea avortul terapeutic efectuat in primele trei luni pe baza unor stricte indicatii medicale si numai cu totul si cu totul exceptional accepta sacrificarea produsului de conceptie si pina la sase luni.

 

In ciuda prevederilor drastice din Decretul 770/1966, scopurile urmarite nu au fost realizate. Este drept ca, pentru un scurt interval de la aplicarea sa, s-a constatat o usoara ameliorare a natalitatii, care insa nu a fost consecinta faptului ca sistemul ilicit de practicare a avorturilor delictuale nu fusese pus in functiune.

 

Faptul ca promulgarea acestui decret nu s-a asociat cu o imbunatatire corespunzatoare a conditiilor socio-economice a dus la o scaderea natalitatii si mai pronuntata, pe linga faptul ca potentialul biologic al femeilor apte de a fi insarcinate a scazut in urma deceselor post-avort, cit si a sechelelor determinate de multiplele manevre avortive folosite. In loc ca aceasta situatie, cu multiplele implicatii pe care aceasta le avea pe plan national, sa fie temeinic analizata pentru a rezulta o imbunatatire a conditiilor socio-economice, s-a promulgat un al treilea decret ale carui restrictii au depasit cu mult cele anterioare, si anume Decretul 441 din 26 decembrie 1985.

 

Astfel, se permitea intreruperea cursului sarcinii in urmatoarele conditii:

* sarcina pune in pericol viata gravidei, acesta neputind fi inlaturat prin alt mijloc;

 

* unul dintre parinti sufera de o boala grava ce se transmite ereditar sau este susceptibila de a induce fatului malformatii grave;

 

* gravida sufera de o infirmitate sau de o invaliditate grava (fizica, psihica sau senzoriala);

 

* gravida are peste 45 de ani;

 

* gravida a mai nascut si are in ingrijire mai mult de 5 copii;

 

* sarcina este urmarea violului sau a incestului.

 

 

Printre primele masuri luate de catre CPUN dupa Revolutia din decembrie 1989 a fost Decretul din 26 decembrie (al patrulea), care abroga Decretele 770/1966 si 441/1985 si articolele 185-188 din Codul Penal privind avortul.

Prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, avortul este permis in primele 3 luni de sarcina, urmind a fi efectuat numai in unitati spitalicesti cu dotare si cu personal ATI. Avortul este permis si dupa trei luni de sarcina, daca apare starea de necesitate sau daca unul dintre parinti sufera de o boala grava care se transmite ereditar sau care poate duce la malformatii congenitale grave. Decretul pastreaza ca situatii de exceptie incestul si violul.

 

Ulterior adoptarii acestui act normativ insa, s-a observat ca foarte multe intreruperi de sarcina s-au efectuat in afara institutiilor medicale de specialitate, de catre persoane care nu aveau nici o pregatire in acest sens. Uneori, acest lucru s-a realizat chiar si fara consimtamintul femeii insarcinate. Aceste incalcari ale legii au dus de multe ori la vatamari grave ale integritatii corporale sau ale sanatatii femeii insarcinate, uneori chiar si la moartea acesteia. Ca urmare a acestui fapt, articolul 185 din Codul Penal, care priveste provocarea ilegala a avortului, a fost reintrodus, dupa ce fusese abrogat initial prin decretul - lege la care am facut referire anterior, cu un nou continut, prin Legea nr. 140/1996.

Actualul Cod Penal, art. 185 prevede:

 

"Intreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, savirsita intr-una din urmatoarele imprejurari:

1. In afara institutiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate in acest scop.

2. De catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate.

3. Daca virsta sarcinii a depasit patrusprezece saptamini se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

Savirsita in orice conditii, fara consimtamintul femeii insarcinate, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si cu interzicerea unor drepturi.

Daca prin faptele prevazute la alin. 1 si 2 s-a cauzat femeii insarcinate vreo vatamare corporala grava, pedeapsa este inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca fapta a avut ca urmare moartea femeii insarcinate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

In cazul cind fapta prevazuta in alin. 2 si 3 a fost savirsita de medic, pe linga pedeapsa inchisorii, se va aplica si interdictia exercitarii profesiei de medic.

Tentativa se pedepseste.

Nu se pedepseste intreruperea cursului sarcinii efectuata de medic:

1. Daca intreruperea cursului sarcinii era necesara pentru a salva viata, sanatatea sau integritatea corporala a femeii insarcinate de la un pericol grav si iminent care nu putea fi inlaturat altfel.

2. In cazul prevazut in alin. 1 lit. c), cind intreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozitiilor legale.

In cazul prevazut in alin. 2, cind femeia insarcinata s-a aflat in imposibilitate de a-si exprima vointa, iar intreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozitiilor legale."