Cartiere.RO - Informeaza-te ...-> Locuri de Munca, Harti Online, Informatii Transport, Harta RATB, Auto, Dictionar DEX, Sanatate, Live Webcam

Dictionar explicativ roman DEX online



Cauta loc de munca
Meserie:
Judet:

Autentificare utilizatori

Carte Telefoane Romtelecom

Judetul

Tipul de client

Numele si prenumele /
Den. soc.(fara diacritice)
Strada
Nr
 


 
Aho, aho, copii şi fraţi,
De pe unde vă aflaţi,
Din oraşe, de la sate

Şi din ţări îndepărtate -
Migratori trudind „afară"
Pentr-o pâine mai uşoară,
Mai uşoară şi mai bună
Cu aromă de... căpşună
Unde dorul vă apasă
De cei dragi rămaşi acasă,

De căsuţa cu pridvor
Şi de tot ce-nseamnă dor,
Lângă noi v-alăturaţi
Pluguşorul s-ascultaţi
După datina străbună
De când Soare-avem şi Lună
De când omului, Prea Sfântul,
Dăruitu-i-a Cuvântul.
***
Faceţi roată, dragi flăcăi,
Şi sunaţi din zurgălăi,
Să se-audă-n depărtare
Cât e ROMÂNIA MARE,
Că noi nu trăim în gazdă,
Stăm aici pe-a noastră brazdă
De la bădica Traian,
Veac de veac şi an de an.
Am trăit în demnitate
Dar râvnind la Libertate,
Libertate câştigată
Într-o iarnă-nsângerată.
Celor care-n optzeci'nouă
Doritori de-o lume nouă,
Au plătit cu viaţa lor
Idealul tuturor,
Fie-le de-a pururi plină
Amintirea de lumină.
Au curs lacrimi, a curs sânge,
Dar şi astăzi Ţara plânge
De durere şi de teamă
Că averea-i se destramă
Plânge şi de supărare
Că e scoasă la vânzare
Şi-a ajuns prin jaf şi ură
Prada celor care-o fură.
Sunt de-aici ori din afară.
Vai de noi la noi în Ţară!
***
Am tras greu de pluguşor
Când oftând, când mai uşor
Şi prin gropi, şi prin hârtoape
Să vă fim cât mai aproape.
Am umblat, cât am umblat,
Peste câmpuri ne-am uitat
Să alegem loc curat
De arat şi semănat.
Zace trist pământul, zace
Sub buruieni, de-o vreme-ncoace,
Iar din falnica pădure
Hoţii n-au ce să mai fure.
Şi e mare supărare
Că Agricultura moare,
Cum Industria, şi ea,
S-a dus, cât a fost de... grea.
***
Dar nu vă-ntristaţi, flăcăi,
Ci sunaţi din zurgălăi,
Florile unite-n glastră
Să surâdă la fereastră
După „pohta ce-a pohtit"
Mihai vodă cel Vestit.
Vremea trece, vremea vine
Poate vom trăi mai bine,
Dar să nu ne mai înşele
Cu minciuni şi gogoşele
Cei din vile şi palate
Şi cu pântece umflate
Ce nu prididesc să spuie
Cât de bine va fi-n UE.
Căci de vor sălta pietroiu,
Greu cât muntele Negoiu,
Doar urmaşii lui Moş Roată
Suportând povara toată,
N-avem cum scăpa de rele,
De nevoi şi de belele.
Dar să nu pierdem speranţa,
Poate se-nclină balanţa
Şi spre-a noastră ţărişoară
Care-acum e bolnăvioară,
Ca să capete putere,
Să prindă cheag la avere
Şi să-ncingă iarăşi hora
În respectul tuturora
***
Înainte, măi flăcăi,
Peste munţi şi peste văi
Să învingem tot ce-i greu
Cu credinţă-n Dumnezeu.
Anul Nou la toţi să fie
Cu-mpliniri şi bucurie
Mult belşug şi mult noroc
Voioşie-n cânt şi-n joc
Sănătate şi mulţi bani
LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!

Gheorghe MOHOR
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2006

»

Anunturi Online - Categorii

Ultimile Anunturi Adaugate

Cauta in Site


Info UTILE

Vremea in Bucuresti

  Ultima actualizare: 28-12-2006, ora 14:42 -> Total accesari de la 01 Iulie 2008:
urchinTracker();