Art. 73. - (1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. d), care se află în perioada de probă.
(3) În situatia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu exceptia cazului prevăzut la art. 51 alin. (2).
Art. 74. - (1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris si trebuie să contină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităti, conform art. 70 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în conditiile art. 64.
(2) Abrogat.
Art. 75. - Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.